Mircea Lucescu şochează pe toată lumea! De ce nu a vrut să vină la naţională. Culisele discuţiilor cu Gică Hagi

Mircea Lucescu a fost prezentat oficial de FRF ca fiind noul selecționer al României. Acesta a dezvăluit de ce nu a vrut să vină la echipa naţională dar și ce a vorbit cu Gică Hagi, primul propus pentru preluarea acestui post.

Azi a fost susținută conferința de presă în care a fost anunțat noul selecționer al naționalei României. În ultimele zile, Mircea Lucescu a negociat preluarea postului cu oficialii FRF, rămas liber după EURO 2024.

Mircea Lucescu, prezentat oficial!

Președintele FRF, Răzvan Burleanu și noul selecționer, au susținut o conferință de presă, în care a fost anunțat noul selecționer al României.

Unul dintre cei mai titraţi antrenori români din istorie a acceptat în cele din urmă propunerea și a fost prezentat oficial.

Lucescu a semnat un contract pe doi ani cu FRF și are ca obiectiv principal calificarea la Cupa Mondială 2026. Tehnicianul va avea un salariu de 27.000 de euro pe lună și o primă de calificare la CM 2026, în valoare de 200.000 de euro.

”Il Luce” este al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului. Acesta are 35 de trofee în vitrină, în spatele lui Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City, care are 39 de trofee.

„Multe sentimente m-au încercat, în primul rând nostalgia perioadei trecute.  Am avut parte de momente extraordinare ca selecționer. Ieri am stat vreo 3 ore de vorbă, eu plec totuși cu un handicap. Am lipsit în ultimii ani din fotbalul românesc.

Nu m-am gândit niciun moment că o să mi se propună să vin la echipa națională. Ca să vă spun sincer, am făcut tot posibilul să nu vin la echipa națională și să le dau șansă antrenorilor tineri”.

Lucescu a vorbit cu Edi Iordănescu și Gică Hagi!

Am încercat să-l conving pe Edi Iordănescu să rămână la echipa națională. Știu ce înseamnă să-i dai continuitate unui antrenor. FRF a făcut tot ce a fost posibil, din ce am înțeles, dar nu a reușit.

Apoi, am vorbit cu Gică Hagi, care a făcut atâtea pentru echipa națională și merita cu desărvârșire să i se propună să devină selecționer. Am spus că dacă nu mai există nicio soluție, eu am obligația să mă întorc și să pun în joc experiența pe care am acumulat-o în atâția ani.

Eu sunt un produs 100% al fotbalului românesc, care a făcut furori pe scena internațională. Am mare încredere în această generație de jucători, care a format un grup învingător.”, a declarat Lucescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed