Vestea momentului despre Dennis Man! Antrenorul celor de la Parma nu s-a mai abţinut. Anunţ clar după ultimul meci

La finalul partidei amicale cu Atalanta, antrenorul celor de la Parma nu s-a ferit să îl laude pe internaționalul român, Dennis Man. Fotbalistul a avut o evoluție foarte bună, reușind să înscrie două goluri.

Dennis Man a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Parmei în meciul amical contra celor de la Atalanta. Antrenorul italienilor a fost foarte mulțumit de prestația românului și nu a ezitat să îl laude la finalul partidei.

Vestea momentului despre Dennis Man!

Parma s-a impus în fața Atalantei, scor 4-1, într-un amical disputat duminică, 5 august.
Man a fost unul dintre cei mai buni jucători ai ”Cruciaților” și a reușit să marcheze două goluri.

Astfel tricolorul a ajuns la trei goluri marcate în această perioadă de pregătire, după ce a înscris o dată și la meciul cu Galatasaray, scor 2-0.
La finalul partidei, Fabio Pecchia, antrenorul Parmei, l-a lăudat pe fotbalistul român de 25 de ani.

”Man? Foarte bun, ca tot grupul. Toată lumea a intrat și toată lumea are aceeași dorință, ca băieții care au intrat în repriza a doua”, a spus italianul de 50 de ani, potrivit forzaparma.it.

După prestația din meciul cu Atalanta, Man a primit nota 8 din partea jurnaliștilor italieni.

”Când mingea ajunge la el, chiar doare. Înscrie fiind pe cont propriu și ocolind cu o uşurinţă extremă apărarea Atalantei.

Se distrează și se distrează și face dubla cu o lovitură precisă înainte de a părăsi terenul în mijlocul aplauzelor”, au scris cei de la Parma Live.

Valentin Mihăilă, celălalt român de la Parma, a evoluat la rândul său din primul minut în meciul cu Atalanta și a primit nota 6,5 pentru evoluție.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed