Radu Banciu desființează performanța lui David Popovici. Cunoscutul jurnalist a explicat cum a reușit înotătorul român să câștige aurul la Jocurile Olimpice 2024. Sunt cuvinte dure la adresa campionului român.
La doar 19 ani, sportivul legitimat la Dinamo este dublu campion european, dublu campion mondial și dublu medaliat la Jocurile Olimpice de la Paris.
Radu Banciu desființează performanța lui David Popovici
David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 metri liber la Jocurile Olimpice. Radu Banciu nu a fost însă impresionat.
„David Popovici a câștigat fără glorie finala la 200. El, dacă ar pleca așa cum termină, ar bate toate recordurile. Am văzut și în finala de la 200, ca și timp a fost cel mai slab rezultat din istoria modernă, victoria lui la 200 de metri. Niciodată nu s-a înotat atât de slab pe distanța asta.
Asta ce înseamnă. Că nu are adversari, sunt slabi ceilalți Iar el cu demarajul lui foarte lent reușește finalmente să câștige. Așa a făcut și ieri (n.r. – luni) a câștigat pe final, dar cu un rezultat lamentabil, față de ce s-ar putea obține”, a susținut Radu Banciu la emisiunea Football All Inclusive, de la PrimaTV.
Miercuri seara, Popovici a luat și medalia de bronz în proba de 100 metri liber.