S-a aflat adevărul despre David Popovici, înotătorul care a cucerit medalia de aur la proba de 200 m liber. Tatăl campionului fost cel care a dat cărţile pe faţă și a spus ce mănâncă în fiecare zi sportivul.
Pentru a ajunge la acest nivel, David Popovici a muncit de la patru ani, când a intrat pentru prima dată în bazin. Pe lângă antrenamentele foarte grele, un rol important în cariera sa l-a avut și partea de nutriție.
S-a aflat adevărul despre David Popovici!
Românul este unul dintre marile staruri ale natației mondiale, însă pentru a ajunge aici a parcurs un drum lung cu sacrificii. Viața de sportiv nu se bazează doar pe antrenamentele fizice. Este strâns legată de o alimentație corespunzătoare și un program de odihnă bine pus la punct.
De dieta lui David s-au ocupat întotdeauna părinții săi, iar Mihai Popovici, tatăl lui, a dezvăluit că alimentul pe care campionul olimpic îl consumă în fiecare zi este mierea.
”David bea după antrenamente lapte cu miere și scorțișoară. Un pahar mare, 250-300 ml. Și într-o vreme bea cu cacao în loc de scorțișoară. Este o sursă excelentă de proteine. Iar mierea este unul dintre cele mai complexe alimente cunoscute.
Dimineață, la micul dejun, are diferite combinații. Una dintre ele este iaurtul cu o serie de semințe, cu fulgi de ovăz, și din nou cu miere. E bun pentru tranzitul intestinal și o sursă foarte bună de carbohidrați de calitate”, a transmis tatăl sportivului, potrivit golazo.ro.
„După seara de ieri am adormit foarte greu (n.r. după finala de 200 m liber). Oricum, m-am culcat târziu, pentru că am avut foarte multe chestii de făcut, masaj, masa pe care am luat-o târziu, test antidoping, dar m-am odihnit cât de bine am putut.
Şi astăzi o să mă odihnesc la fel cât de bine pot şi mâine e ultima cursă de la concursul ăsta. Cine ştie, poate rup. Oricum o să dau tot ce am mai bun şi tocmai de asta nu am cum să fiu dezamăgit dacă nu îmi iese aşa cum poate mă aşteptam eu în capul meu”, a afirmat Popovici, după ce s-a calificat în finală la 100 m liber.