Dani Coman a avut un discurs dur în care a vorbit despre problemele de la Hermannstadt. Președintele sibienilor a dezvăluit că jucătorii nu și-au primi banii de câteva luni și a cerut ajutorul autorităților locale și investitorilor locali.
Primăria municipiului Sibiu a remis imediat un comunicat în care transmite că fostul portar a dezinformat și că primăria a acordat mereu sprijin echipei de fotbal. În ultimii 4 ani a dat aproape 9 milioane de lei. FC Hermannstadt a decontat însă mai puțin de jumătate, adică 3,8 milioane de lei.
Dani Coman spune că banii primiți nu se pot folosi pentru salarii. În plus, președintele sibienilor anunță că este gata să-și dea demisia dacă lucrurile nu se vor remedia. Joi, Dani Coman și Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, vor avea o întâlnire.
„Sunt bani dați pe agenda sportivă, nu poți să îi dai pe salarii. Nu vreau să intru în polemică cu nimeni, dacă am deranjat nu-i problemă, pleacă Dani Coman de la Sibiu.
Eu n-am spus că cerem ajutorul doar autorităților locale. Am cerut ajutorul și oamenilor de afacere din Sibiu. Bun, echipele finanțate de primării, ceea ce nu se întâmplă la Sibiu, dar ar fi interesant ca echipele finanțate de primării ar da salariul mediu pe economie. Se discută asta de vreo doi ani, nu s-a întâmplat nimic.
Sunt mai multe discuții pe care le voi avea joi dimineață cu doamna primar. Eu voi discuta cu dânsa și vom vedea ce va fi.
Nu cred că am dezinformat pe nimeni când am spus că echipa asta merită mai mult sprijin”, a spus Dani Coman, la Digi Sport.
Comunicatul semnat de Astrid Fodor
„Afirmațiile domnului Daniel Coman, președintele clubului FC Hermannstadt, cu privire la lipsa de sprijin financiar pentru club din partea autorităților locale sunt eronate și dezinformează. Primăria Sibiu a alocat constant, în fiecare an, sume pentru finanțarea activității sportive a clubului FC Hermannstadt, pentru categoriile de cheltuieli pe care legislația ne permite să le finanțăm din bani publici.
În ceea ce privește finanțarea activității sportive a acestui club, doar în ultimii 4 ani sumele pe care Primăria Sibiului le-a pus la dispoziție clubului totalizează aproape 9 milioane de lei. FC Hermannstadt decontând mai puțin de jumătate, adică 3,8 milioane de lei.
Pe lângă investiția majoră de modernizare a Stadionului Municipal care va putea fi folosit nu doar de FC Hermannstadt, ci de orice echipă care face performanță, Primăria Sibiu construiește și alte spații pentru practicarea sportului. Prin urmare, nu doar că suntem deschiși și implicați în dezvoltarea sportului sibian ci, mai mult, sprijinim financiar substanțial desfășurarea activităților sportive din oraș”, se arată în comunicat.
Felicitări , Dani Coman ! Trebuie să pună cineva piciorul în prag. Nici ea și nici robotul dinaintea ei n-au sprijinit fotbalul sibian.