Horațiu Moldovan a debutul pentru Atletico Madrid la aproape jumătate de an după ce a ajuns în Spania. A jucat în partida amicală împotriva celor de la Numancia, scor 1-1 (5-3 d.l.d.).
Spaniolii au dat verdictul despre Horațiu Moldovan
Horațiu Moldovan (26 de ani) a fost folosit pentu prima dată de Diego Simeone. Românul a stat în poarta celor de la Atletico Madrid 45 de minute, apoi a fost înlocuit cu Gomis. Rodrigo Riquelme a deschis scorul pentru Atletico în minutul 30, iar golul egalizator a fost marcat după patru minute.
Jurnaliștii spanioli de la Mundo Deportivo au reacționat după debutul românului la echipa sa de club. Aceștia au subliniat faptul ca au trecut șase luni de la transfer.
”Portarul român a avut de așteptat jumătate de an pentru a-și face debutul pentru echipa alb-roșie, chiar dacă într-un meci amical. Pe 24 ianuarie, Moldovan a semnat cu Atletico Madrid. Românul a ajuns pe Civitas Metropolitano plin de speranță, convins că este un tren pe care nu îl poate pierde.
La ce nu s-a gândit goalkeeper-ul la acel moment a fost că va trebui să aștepte șase luni pentru a debuta. A făcut-o sâmbătă, contra celor de la Numancia, meci care s-a încheiat cu 1-1.
Pentru prima dată de când a semnat, fanii lui Atletico au putut să îl vadă pe Moldovan în poartă, într-un meci în care nu era presiune pe defensiva echipei lui Diego Simeone, dar în care internaționalul român a primit un gol din partea celor de la Numancia, la care nu a putut face mare lucru”, au notat spaniolii de la Mundo Deportivo.
După EURO 2024, Moldovan anunța că își caută echipă dacă nu va putea să joace la Atletico.