Echipa antrenată de către croatul Zeljko Kopic a mai făcut o mutare pe piața transferurilor! Andrei Nicolescu a dat toate detaliile despre noul jucător care va ajunge la Dinamo, în cel mai scurt timp.
Zeljko Kopic, alături de elevii săi, au făcut deplasarea la Sfântu Gheorghe pentru meciul cu Sepsi, din etapa a treia a Superligii. Administratorul special al echipei a dezvăluit faptul că zilele următoare va fi prezentat oficial noul transfer.
Transfer de ultimă oră pentru Zeljko Kopic!
Dinamoviștii sunt cei mai activi pe piața transferurilor în această vară. ”Câinii” au obținut trei puncte în primele două partide ale noului sezon. Au fost învinși de CFR Cluj cu 3-2 și s-au impus în fața ploieștenilor, scor 4-1.
Înaintea partidei cu Sepsi, Andrei Nicolescu a transmis faptul că, în decursul zilei de duminică sau luni, 28-29 iulie, clubul din Ștefan cel Mare va mai bifa un nou transfer.
Totuși, Nicolescu nu a spus despre cine este vorba.
”Suntem foarte aproape. Avem toate lucrurile asumate, detaliate și bifate. Așteptăm doar ca jucătorul să își închidă problemele pe care le are. Duminică sau luni se va anunța.
După transferul de duminică sau de luni, vom mai face unul sau două. Nu e chiar o promisiune, sper să se rezolve.
Vom mai încerca unul sau două transferuri. La momentul actual credem că vom avea un lot competitiv și echilibrat. Să vedem dacă prognoza se va confirma!”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit digisport.ro.
Dinamo București i-a adus în această vară pe:
- Alexandru Roșca (20 de ani),
- Maxime Sivis (26 de ani),
- Kennedy Boateng (27 de ani),
- Cătălin Cîrjan (21 de ani),
- Adrian Caragea (18 ani),
- Andrei Ionică (19 ani),
- Raul Rotund (18 ani),
- Răzvan Pașcalău (20 de ani)
- Raul Opruț (26 de ani)
- Andrei Mărginean (23 de ani).