Anunţ de ultimă oră despre jucătorul lui Elias Charalambous. Impresarul lui Siyabonga Ngezana a răbufnit când a auzit despre plecarea la Neftchi Baku.
Presa azeră anunța că Gigi Becali s-a înțeles cu fosta echipă a lui Adrian Mutu și Laurențiu Reghecampf, iar fundașul ar urma să plece de la FCSB în curând.
Anunţ de ultimă oră despre jucătorul lui Elias Charalambous
Presa azeră susține că Gigi Becali a ajuns la un acord cu Neftchi Baku pentru transferul lui Siyabonga Ngezana (27 de ani).
„Negocierile s-au încheiat cu succes”, au titrat jurnaliștii.
Agentul care l-a adus pe Siyabonga Ngezana a luat foc când a auzit. Florin Vulturar susține că nimic nu este adevărat și că sud-africanul nu va pleca de la FCSB.
„7 milioane, nu? Și dacă era 1 aprilie nu era o glumă bună. Dacă se uitau în istoria transferurilor lui Neftchi, nu cred că a plătit vreodata mai mult de 1 milion de euro. E o minciună mare de tot. Pe mine m-a speriat știrea.
Nu se pune problema. Nu a fost nicio discuție. Nu știu de unde au apărut cifrele astea. 7 milioane? Salarii? Incredibil! Nu poate Neftchi să plătească sumele astea. E o aberație! M-au sunat vreo 3-4 persoane din zona respectivă. Și am zis că am văzut multe fake newsuri, dar asta e urâtă de tot.
El e foarte focusat pe Europa, să facă niște meciuri bune în Europa și până la finalul perioadei de transferuri se poate întâmpla orice. Dar momentan nu e nimic concret”, a declarat Florin Vulturar, potrivit fanatik.ro.
Ngezana a ajuns la FCSB în urmă cu un an, de la Kaizer Chiefs, pentru 600.000 de euro. A câștigat în România titlul și SuperCupa României.