Final de drum pentru Simona Halep?! Probleme mari pentru româncă. Fostul lider mondial tocmai a făcut anunţul. Accidentările nu îi dau pace campioanei noastre care nu ştie când va reveni.
Simona Halep face dezvăluirea momentului. Sportiva noastră a vorbit despre problemele de sănătate pe care le are.
Final de drum pentru Simona Halep?!
Simona Halep a jucat doar două meciuri după ce şi-a dovedit nevinovăţia la TAS. Speră să revină cât mai repede în circuit, dar are probleme de sănătate. Românca a evidențiat că se luptă de câteva luni cu o accidentare la genunchi. Vrea să își acorde timpul necesar pentru recuperare. Dezvăluirea a fost făcută într-o postare publicată pe Instagram.
Simona Halep a ratat două turnee de Mare Șlem de la revenirea în circuit. Este vorba despre Roland Garros și Wimbledon.
”Salut tuturor,
Am vrut să ofer o mică actualizare privind starea mea de sănătate, deoarece am fost departe de teren în ultima vreme. Nu e cea mai bună veste, dar am vrut să vă împărtășesc.
De câteva luni mă lupt cu o accidentare la genunchi. E o accidentare pe care nu am mai avut-o până acum și a fost una greu de gestionat, durerea persistând.
A fost o perioadă foarte dificilă (aproape doi ani) din punct de vedere mental și emoțional pentru mine și, pe lângă asta, lupta fizică nu ajută cu siguranță. Am decis să-mi iau timpul necesar pentru a mă recupera corect, mai degrabă decât să mă antrenez și să joc cu durere. Instinctul meu a fost întotdeauna să încerc să mă întorc cât mai curând posibil, dar nu sunt o mașinărie, sunt o ființă umană și am nevoie de timp să mă recuperez din tot ceea ce am trecut.
Vezi această postare pe Instagram
Vă voi ține la curent și, ca întotdeauna, vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul vostru permanent. Sper să revin pe teren cât de curând”, a scris Simona Halep pe Instagram.