Jucătorul lui Dan Şucu s-a dezlănţuit! Atac dur la adresa lui Dan Petrescu. Ce i-a transmis înaintea meciului direct

Un fost fotbalist al celor de la CFR Cluj, în prezent la Rapid, l-a atacat pe Dan Petrescu înaintea meciului direct. Acesta a dezvăluit că a avut o relație nu tocmai bună cu antrenorul.

Derby-ul Rapid – CFR Cluj este programat sâmbătă, pe stadionul Giulești, în etapa a 2-a a SuperLigii. Meciul va începe la ora 22:00.

Atac la adresa lui Dan Petrescu

Christopher Braun, cel care a marcat golul Rapidului în meciul cu UTA Arad (1-1) din prima etapă a SuperLigii, a făcut dezvăluiri despre relația pe care a avut-o cu Dan Petrescu.

Fotbalistul în vârstă de 33 de ani a jucat pentru CFR Cluj în perioada iulie 2022 – iulie 2023. A ajuns la clujeni liber de contract după despărțirea de FC Botoșani. Braun spune că nu a avut niciodată o relație prea bună cu Petrescu, așa că a acceptat oferta celor de la Rapid și a semnat un contract pentru două sezoane.

„Pentru mine a fost un an foarte, foarte greu, dar a fost o experiență în care am învățat foarte multe despre fotbal, despre oameni. Cu Dan Petrescu nu e că nu am reușit să ne înțelegem, dar nu eram pe aceeași lungime de undă. Eu aveam unele așteptări, el avea altele. Poate nu am un caracter așa cum își dorește la echipă. Eu am respect pentru toată lumea, pentru toți cei superiori mie, dar s-au întâmplat lucruri pe care nu le pot accepta ca om sau ca jucător.

E un om sincer și corect (n.r. Neil Lennon, antrenor Rapid). Îți va spune dacă ești bun sau slab, o să primești mereu răspunsuri clare de la el. Are un stil britanic, foarte exigent, dar va ajuta mult echipa”, a declarat Christopher Braun, la Prima Sport.

Fotbalistul care și-a făcut junioratul la Hamburg este cotat la 700.000 de euro de Transfermarkt.com.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed