Vestea momentului pentru Sorana Cîrstea! Anunţul dimineţii venit de la WTA. Probleme mari şi pentru Simona Halep

Vestea momentului pentru Sorana Cîrstea! Anunţul dimineţii venit de la WTA. Probleme mari şi pentru Simona Halep. Şefii tenisului mondial au făcut public noul clasament, după Wimbledon 2024.

Sorana Cîrstea a avut un al treilea turneu de Mare Şlem al anului foarte slab. A fost eliminată încă din primul tur al competiţiei de către o necunoscută.

Vestea momentului pentru Sorana Cîrstea!

Acest lucru s-a văzut imediat şi în clasamentul WTA. Sorana Cîrstea a coborât 6 locuri și a ajuns pe 37. Jaqueline Cristian a picat 4 poziții și este pe 66. Ana Bogdan pierde 11 locuri și ajunge pe 68. Simona Halep cade și ea un loc și este pe 1.127.

De altfel, a fost un Wimbledon de coşmar pentru jucătoarele din România. Pe lângă Sorana, din primul tur au fost eliminate Irina Begu, Ana Bogdan, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian. În schimb, Anca Todoni, venită din calificări, s-a oprit în turul secund.

WTA a anunțat, luni dimineață, noul clasament mondial, iar în top 10 s-au înregistrat schimbări majore. Șase din primele zece jucătoare ale lumii au înregistrat modificări în ierarhia mondială în urma rezultatelor din ultimele două săptămâni de la Wimbledon 2024.

Iga Swiatek rămâne pe prima poziție, dar schimbările sunt de la locul 5 în jos. Jasmine Paolini și Danielle Collins au urcat două poziții. Qinwen Zheng și Maria Sakkari câte una. Marea revelaţie este câștigătoarea Wimbledon 2024, Barbora Krejcikova, care a urcat 22 de locuri. În schimb, Jessica Pegula a pierdut un loc.

Top 10 WTA este următorul:

Iga Swiatek – 11.285
Coco Gauff – 8.173
Aryna Sabalenka – 7.061
Elena Rybakina – 6.376
Jasmine Paolini – 5.518
Jessica Pegula – 4.665
Qinwen Zheng – 4.055
Maria Sakkari – 3.925
Danielle Collins – 3.702
Barbora Krejcikova – 3.573

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed