Novak Djokovic nu s-a mai abţinut! Anunţ clar al sârbului. Tocmai a fost demolat în finala de la Wimbledon 2024. Fostul lider mondial ATP nu a avut nicio şansă în ultimul act al celui de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului.
Novak Djokovic spera să câştige al 25-lea trofeu major, un record. N-a avut însă nicio şansă în faţa lui Carlos Alcaraz.
Novak Djokovic nu s-a mai abţinut!
De două ore şi 30 de minute a avut nevoie Carlos Alcaraz pentru a-l învinge pe Novak Djokovic în minim de seturi. „În ansamblu, felul în care m-am simţit astăzi pe teren împotriva lui… am fost inferior pe teren. El a fost un jucător mai bun. A jucat fiecare lovitură mai bine decât mine. Nu cred că aş fi putut face ceva mai mult. Poate să încerc să mă stimulez.
Să implic publicul. Asta s-a întâmplat în setul al treilea. Asta m-a stimulat puţin. De asemenea, el nu mi-a permis să am multe puncte gratuite pe serviciul meu. El citea serviciul. Juca cu multă varietate. Sincer să fiu, nu l-am mai văzut servind aşa”, a spus Djokovic.
Djokovic a venit la Londra după o intervenţie chirurgicală la genunchi la începutul lunii iunie. Sârbul este mulţumit că a reuşit să fie atât de competitiv la Wimbledon.
„Am făcut tot ce am putut pentru a mă pregăti pentru acest meci şi pentru acest turneu în general. Dacă cineva mi-ar fi spus că voi juca finala Wimbledon acum trei, patru săptămâni, aş fi acceptat cu siguranţă.
Unde eram acum trei, patru săptămâni, unde sunt acum… Desigur, mă simt dezamăgit. Este un gust amar să pierd finala aşa cum am făcut-o astăzi. Dar până la urmă trebuie să fie un succes pentru mine şi echipa mea să jucăm finala de la Wimbledon şi să pierdem în faţa celui mai bun jucător al turneului”, a mai spus sârbul.