Gigi Becali îi face echipă lui Elias Charalambous! Anunţ clar după egalul cu U Cluj. Jucătorul care vine, de urgenţă, la FCSB

Gigi Becali este hotărât să transfere un atacant, după ce a văzut jocul prestat de către formația roș-albastră, în cadrul primului duel al noului sezon 2024/2025 din Superliga! FCSB a înregistrat o remiză cu Universitatea Cluj, 1-1.

Patronul grupării din Capitală a fost complet nemulțumit de jucătorii ofensivi. Miculescu, Ștefănescu sau Băluță, niciunul nu a reușit să satisfacă pretențiile lui Becali. Edjouma, de asemenea, nu s-a ridicat la standardele campioanei României.

Gigi Becali îi face echipă lui Elias Charalambous!

„Cum să faci așa ceva, să fii așa indolent? Ai 1-0, cum să faci așa ceva? A vrut să tragă la poartă Edjouma, a dat de la 30 de metri. Mă mai iau eu după ei? Ei mi-au zis că e bun Edjouma. Eu nu mă mai iau după ei. Am văzut ce trebuie să văd. Fără Șut și Lixandru nu mai produci nimic, nu am mai controlat jocul. E haos.

Nu mai erau Șut și Lixandru și era haos pe teren. Așa va fi, cu ei pe teren. Va mai intra Baba dacă e nevoie de el. Trebuie să mai aduc un atacant, nu avem. Popa îmi place cât de cât, se mișcă, dar trebuie să dea gol. A avut o deviere când trebuia să dea gol. Cu Miculescu ce să faci?

Trebuie să mai aduc neapărat un atacant. Lui Musi nu am ce să îi reproșez, a jucat bine, nu doar că a dat golul. Dar trebuie un atacant. Băluță nu mai e ca anul trecut. Îmi ziceau că la antrenament e bombă, dar nu mai e nici ca anul trecut.

Ștefănescu a vrut să fie vedetă și nu a vrut să muncească, a vrut să dea el un gol să facă 2-1!”, a declarat, la digisport.ro, Gigi Becali.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed