Istvan Kovacs a arbitrat doar două partide din cadrul Campionatului European din Germania, ambele desfășurându-se în faza grupelor, iar ulterior nu a mai fost delegat la turneul final!
Fluierașul din Carei s-a aflat la centru în cadrul partidelor Slovenia – Serbia 1-1 și Cehia – Turcia 1-2. În cadrul ultimului duel menționat, Istvan Kovacs a acordat nu mai puțin de 20 de cartonașe.
„Modul în care UEFA l-a tratat pe Kovacs este scandalos!”
Finala de la EURO 2024, ce se va disputa între Anglia și Spania, va fi arbitrată de către francezul Francois Letexier.
Fostul arbitru FIFA, Rafal Rostkowski, a criticat decizia reprezentanților UEFA, care ar fi adoptat o atitudine „exclusiv politică”. Polonezul consideră că finala turneului din Germania, ce se va desfășura în seara de 14 iulie, ar fi trebuit să fie arbitrată de către conaționalul Szymon Marciniak, fie de italianul Daniele Orsato, aflat la final de carieră, fie de românul Istvan Kovacs.
„Modul în care UEFA i-a tratat pe Szymon Marciniak, Daniele Orsato și Istvan Kovacs este scandalos. Delegarea francezului Francois Letexier pentru finala EURO 2024 confirmă că deciziile UEFA sunt luate exclusiv politic.
Francois Letexier este un mare talent. Unul dintre cei mai buni din acest turneu, însă să delegi un arbitru fără experiență măcar în semifinalele Champions League este o mare exagerare. În plus, Letexier a viciat rezultatul meciului de baraj pentru Jocurile Olimpice dintre Indonezia și Guineea, din mai. El a acordat un penalty pentru Guineea pentru un fault comis clar în afara careului. A comis și alte greșeli semnificative, iar francezul a trimis astfel Indonezia acasă. Din nefericire, FIFA nu a asigurat sistem VAR la acest baraj!”, a scris Rafal Rostkowski, în TVP Sport.
UEFA s-a dezis de arbitrul român!
Rostkowski a explicat deciziile lui Istavan Kovacs, din cadrul partidei Cehia-Turcia, 1-2. Polonezul este de părere că UEFA l-a taxat dur pe arbitrul român, în contextul în care acesta a acționat ca la carte, îndeplinind o condiție impusă tocmai de către forul european.
Toți jucătorii, cu excepția căpitanului, pot fi sancționați cu cartonaș galben, în cazul în care cer explicații cu privire la deciziile din teren.
„Cei mai buni trei arbitri ai Europei din acest an sunt Szymon Marciniak, Daniele Orsato și Istvan Kovacs. Toți și-au confirmat valoarea la EURO 2024.
Istvan Kovacs este un adevărat star. A fost un arbitru excelent în primăvară, în competițiile europene, dar și la EURO 2024, la meciul Cehia – Turcia. A respectat perfect noile reglementări UEFA, sancționând cu cartonaș galben orice formă de comportament nesportiv, precum protestele sau lipsa de respect a jucătorilor.
UEFA și-a dorit ca toți jucătorii, inclusiv cei de pe bancă și inclusiv cei din staff, să fie sancționați cu cartonaș galben în cazul în care protestează la adresa arbitrului. Iar Kovacs asta a făcut, arătând 20 de cartonașe în meciul Cehia – Turcia.
L-a apreciat UEFA pe Kovacs pentru acest lucru și l-a recompensat? Nu. După ce ambele echipe și presa au început să-l critice pe arbitru pentru cartonașele arătate, UEFA s-a dezis de Kovacs și a rămas tăcută, de parcă deciziile lui Kovacs nu aveau nimic de-a face cu reglementările UEFA. De dragul unei ‘păci generale’, UEFA l-a sacrificat pe Kovacs și l-a trimis acasă!”, a mai spus polonezul.