Dinamo şi-a găsit sponsor pentru liga a doua! Echipa din Ştefan cel Mare va încasa 350.000 de euro pe sezon de la o casă de pariuri online. Mai mult, s-a aflat şi unde se va juca meciul cu Progresul Spartac din prima etapă a ligii secunde.
Aflată în pragul falimentului din cauza datoriilor de circa 8 milioane de euro, Dinamo a făcut rost de mărunţiş.
Dinamo şi-a găsit sponsor pentru liga a doua!
Dinamo a bătut palma cu o casă de pariuri online care va vira în conturile clubului 350.000 de euro pe sezon. Mai mult, meciul din prima etapă se va putea juca cu spectatori. Progresul Spartac – Dinamo se va disputa joi, de la ora 18:00, la Clinceni, acolo unde va fi permis și accesul microbiștilor. Intrarea generală va fi 30 de lei.
„Le-am acceptat ideea celor de la Progresul Spartac, de a juca la Clinceni, mai ales că și noi dorim să evoluăm cu spectatori. Nu știu dacă a sosit și acceptul oficial al FRF, dar nu ar trebui să fie o problemă”, a spus Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, conform gsp.ro.