Gabi Iancu trage semnalul de alarmă! Ce probleme are Farul: ‘Trebuia să jucăm așa de la început’ + Obiectivul constănțenilor din acest sezon

Gabi Iancu trage semnalul de alarma după ce constănțenii au pierdut primul meci din acest sezon în fața celor de la Unirea Slobozia, scor 0-1. 

Fotbalistul marinarilor a identificat problema echipei sale și a vorbit și despre obiectiv.

Gabi Iancu trage semnalul de alarmă

Gabi Iancu spune că echipa sa a jucat prea lent la început, însă a dat vina și pe ghinion. Purece, fostul jucător al celor de la Farul, a marcat singurul gol în minutul 19. 

„O echipă care a vrut să demonstreze (n.r. Unirea Slobozia). Noi nu am început bine jocul, am fost lenţi. Am avut şi ghinion pe final cu bara aceea. Avem destul timp să ne revenim pentru meciul de la Galaţi şi să demonstrăm că a fost o greşeală.

Am simţit că sunt în offside (n.r. la golul anulat). Am crezut că îmi dă mai devreme, fundaşul a ieşit şi am rămas în offside. Şi pentru ei a fost cald, nu e o scuză. Era normal să împingem pe final, trebuia să jucăm aşa de la început şi să fim atenţi când pleacă pe contraatac..

Mereu când am fost aici ne-am bătut acolo sus şi sper să terminăm mai sus decât anul trecut”, a declarat Gabi Iancu, la digisport.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed