Tricolorul lui Edi Iordănescu şi-a decis viitorul! Jucătorul va ajunge în cel mai bogat campionat din Europa. Echipa care a pus ochii pe jucătorul român este gata de a face achiziția.
Mai mulți jucători de la naționala antrenată de Edi Iordănescu au impresionat în Germania, la turneul final. În urma evoluțiilor foarte bune, mai multe cluburi din Europa au pus ochii pe români.
Tricolorul lui Edi Iordănescu și-a decis viitorul!
Unul dintre jucătorii care au fot luați în vizor la EURO 2024 este Andrei Rațiu, care a jucat 90 de minute în toate cele patru meciuri. La Rayo, echipă din Spania pentru care evoluează e doar rezerva lui Balliu, însă noul sezon îi poate aduce transferul carierei.
Presa britanică a anunțat că fundașul dreapta a ajuns pe lista lui Brighton, club care a încheiat pe locul 11 în Premier League în sezonul precedent.
În urma unui anunț făcut pe Twitter, jurnaliștii englezi de la The Athletic i-au contactat pe cei de la Brighton. Aceștia au confirmat interesul pentru tricolor, astfel că un posibil transfer nu mai este doar la nivel de zvon.
Rațiu a fost cerut personal de către noul antrenor al echipei, Fabian Hurzeler, care, la doar 31 de ani, a devenit cel mai tânăr tehnician din istoria campionatului Angliei.
Altă echipă din Premier League, Brentford, a pus ochii pe Rațiu. De asemenea, de serviciile sale ar mai fi interesate Fenerbahce, Galatasaray sau Atalanta, dar și altele.
Deși se vorbește foarte mult despre plecarea sa, oficialii clubului spaniol vor să îi prelungească înțelegerea lui Rațiu. Aceștia vor să îi fixeze și o clauză de reziliere de 10 milioane de euro.