Ralf, fratele lui Michael Schumacher, a oferit o reacție tranșantă la adresa lui Lando Norris, pilotul care a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Marii Britanii! Englezul se situează pe locul secund în clasamentul piloţilor, la 86 de lungimi în spatele lui Max Verstappen.
Lando Norris nu a reușit să-l surclaseze pe Verstappen, chiar dacă s-a impus sezonul acesta la Miami. Nimeni nu este vinovat pentru insuccesul britanicului, astfel că propriile sale decizii greșite i-au adus distanțarea de primul loc al clasamentului.
Avertisment pentru Max Verstappen!
Norris a fost liderul cursei cu 14 tururi înainte de final, la Silverstone. Pilotul McLarren a avut nevoie urgentă să revină la boxe, pentru a trece pe slick-uri.
Acesta a stat cu un tur mai mult în circuit, iar alegerea pneurilor soft nu a fost printre cele mai inspirate, având în vedere că ar fi putut beneficia și de pneuri medii.
La finalul cursei, Lewis Hamilton a fost cel „încoronat”.
Norris nu i-a putut lua fața nici măcar lui Verstappen, iar specialiștii au regretat deznodământul final, considerând faptul că monopostul Red Bull a fost a treia cea mai rapidă maşină din circuit.
În urma a tot ceea ce s-a întâmplat la Silverstone, Ralph Schumacher a tras o concluzie clară. Lando Norris nu este pregătit să concureze cot la cot cu „mai marii șoselelor”.
Fratele lui Michael Schumacher l-a învinovățit și pe inginerul de cursă.
„Nu, Norris nu e pregătit. Dar de vină poate fi şi structura echipei. Poate fi inginerul său care nu este suficient de bun. Inginerul este mereu o persoană importantă. El este supărat acum, cu toate aceste decizii greşite, dar vrea să treacă peste ele. E un proces din care învaţă!”, a declarat, citat de marca.com, Ralf Schumacher.