Fiica lui Mihai Stoica a vorbit despre relația pe care o are cu tatăl ei, președintele Consiliului de Administrație al FCSB-ului. Așa cum se știe, cei doi sunt extrem de apropiați. Nimeni nu ştia aceste lucruri dezvăluite de Teodora.
Acest lucru se poate vedea și pe rețelele de socializare acolo unde amândoi postează imagini de la o mulțime de evenimente la care participă împreună.
Fiica lui Mihai Stoica dă din casă
Teodora își petrece mult timp în compania lui Mihai Stoica, asta și pentru că amândoi sunt angajați la FCSB. Au o relație apropiată, iar tânăra de 25 de ani a dezvăluit cum îi spune tatălui ei.
”Da, eu așa îi spun, Meme (n.r. – râde). Mamei îi spun simplu, mama. Meme îmi mai spune, și-mi spunea când eram și mai mică, nu știu de ce, ‘Lila’, dar eu îi spun să se oprească și să-mi spună Teodora.
Nu avem limite în comunicarea dintre noi, ne spunem orice, multe, multe detalii. Eu îi cer sfatul lui mereu”, a spus Teodora Stoica, la PRO TV.
Teodora spune că Mihai Stoica vorbește mereu despre fotbal.
”Meme vorbește non-stop cu mine despre fotbal. Îmi spune și de niște echipe despre care eu nu am auzit. Vorbește cu patos. Fotbalul e viața lui.
Da, și eu lucrez la FCSB. Da, mă pune la curent cu foarte multe lucruri, dar unele informații poate nu mă interesează (n.r – râde). Informații din alte țări, fiecare scor sau când e născut fiecare jucător, echipele de Under 12 nu știu ce au făcut, le știu pe toate.
El ține cu Inter, din copilărie. E disperat după echipa asta. Când era mic, trimitea scrisori fiecărui club, iar cei de la Inter i-au răspuns. A fost atât de emoționant pentru el încât e disperat după echipa asta”, a mai dezvăluit Teodora Stoica.
Teodora a trecut prin clipe cumplite în urmă cu ceva vreme. I s-a depistat un cancer, dar a reușit să învingă boala.