Moment stânjenitor la FCSB-FCU Craiova. Noi probleme cu sistemul VAR. ‘Dă-i faza, dă-i faza’

Arbitrul Adrian Cojocaru a avut parte de o fază dificilă și a întâmpinat probleme când a dorit să vadă imaginile.

În repriza a doua, Joyskim Dawa l-a călcat pe gleznă pe Andre Duarte în careul celor de la FCSB, însă Cojocaru nu a oprit meciul. Cei din cabina VAR au semnalat imediat incidentul, iar centralul a mers să vadă faza pe monitorul de la marginea terenului.

Doar că, ajuns în fața monitorului, acesta a văzut faza dintr-un unghi din care nu putea să sesizeze faultul. Apoi au început să se deruleze imagini în care s-a văzut pe el, dar și alte imagini din meci, doar faza pe care o dorea lipsea. După aproape 5 minute, Adrian Cojocaru a reușit să vizioneze faza pe care o aștepta și a dictat penalty pentru oaspeți. Momentul l-a amuzat pe fostul arbitru Marius Avram, dar a generat și o mulțime de glume în mediul online.

„Eu nu am mai văzut niciodată ca un arbitru să se urmărească pe ecranul VAR. Încerc să mă pun în locul lui. ’Mă văd pe mine, mă văd pe mine’ (n.r. – râde). Foarte ciudată faza, tu o aștepti, nu știi dacă vine. Oare o veni? Nu știi ce să faci. Croitoru spunea dă-i faza, dă-i faza”, a spus Marius Avram la Digi Sport Special.

Probleme cu sistemul VAR pe Arena Națională

La meciul FCSB – U Cluj 1-1, disputat pe Arena Națională, centralul nu a putut urmări fazele pe monitorul de la marginea terenului.

“În ceea ce privește partida disputată duminică seara, FCSB – U Cluj, cu câteva minute înainte de start, fibra optică de la stadion a cedat. A fost nevoie de aplicarea soluției de back-up.

Astfel, a fost trasă o nouă fibră optică care să asigure conexiunea ecranului de la marginea terenului cu mașina VAR. Din acest motiv, sistemul nu a fost perfect funcțional pe parcursul primei reprize”, a transmis FRF.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Cum se face ca doar la meciurile FCSB-ului sunt probleme dar numai impotriva lor La meciul cu U Cluj VAR-ul nu a vazut henyul in careu al clujenilor,La meciul de aseara la faultul lui Achim ,fault fara mingie ,a vazut doar galben cand toti au spus rosu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed