În urma parcursului României la Campionatul European din Germania, Edi Iordănescu a decis să refuze toate ofertele pe care le-a avut, din Arabia Saudită! Acest lucru nu garantează, însă, faptul că tehnicianul își va păstra, în continuare, poziția de selecționer al echipei naționale.
Edi Iordănescu a beneficiat de o ofertă în valoare de 5 milioane de euro, din partea celor de la Al-Wahda. După ce România a fost eliminată din optimile turneului final, selecționerul a anunțat faptul că are mare nevoie de o pauză psihică.
Edi Iordănescu şi-a decis viitorul!
Iordănescu dorește să se concentreze pe familia sa.
„Pentru mine lucrurile sunt clare, eu sunt mândru de tot, de munca noastră. Cred că această echipă naţională poate să crească. Eu am nevoie de odihnă, după care cu siguranţă va fi o discuţie cu conducerea FRF, cu familia mea.
În momentul ăsta cred că familia mea are nevoie mai mare de mine decât echipa naţională. Au fost multe sacrificii, cu atacuri foarte multe, cu lipsă de încredere. Nu a fost uşor, vom vedea ce vom decide!”, a declarat Edi Iordănescu, după înfrângerea cu Olanda de la EURO 2024.
Rămâne de văzut care va fi alegerea finală a selecționerului. Federația România de Fotbal a anunțat că situația băncii tehnice a naționalei va fi rezolvată cât mai repede cu putință.