Ianis Hagi și-a încheiat colaborarea cu Deportivo Alaves și va reveni la Rangers, echipă din campionatul Scoției, în cadrul căreia este legitimat! Internaționalul român a atras atenția mai multor personaje importante, în urma evoluției sale de la echipa națională. România a fost eliminată de la turneul final, în faza optimilor.
Barry Ferguson, fostă legendă a lui Rangers, este încântat de faptul că Ianis Hagi încă se află sub contract cu gruparea anterior menționată. Cel care a bifat aproape 300 de partide în tricoul scoțienilor, este de părere că prezența mijlocașului român în lotul lui Phelipe Clement, va reprezenta un avantaj pentru formație, în noul sezonul.
S-a decis viitorul lui Ianis Hagi!
Ferguson crede că Ianis Hagi va deveni titular la Rangers.
„Trebuie să fiu sincer. Aproape că uitasem total de el. Abia când a început EURO 2024, în Germania, şi l-am văzut reprezentându-şi ţara, mi-am amintit că Ianis Hagi este încă jucător la Rangers.
Clement va fi cu siguranţă atent la el. Va fi interesant de văzut ce îi prevede viitorul lui Hagi. Va vinde oare un jucător a cărui valoare a crescut sau îl vede drept un fotbalist care e pregătit să facă pasul la propria echipă?
Probabil că lui Ianis i se va acorda puţin timp liber. Dar mă aştept ca tânărul jucător să îşi dorească să se întoarcă la muncă cât mai repede cu putinţă. Să îl impresioneze pe antrenor. Nu a existat niciodată vreo îndoială în privinţa talentului lui Ianis Hagi. În ultimele săptămâni el s-a pregătit la maximum. A arătat de ce este capabil.
S-ar putea întoarce şi să devină un atu neaşteptat într-o perioadă dificilă a fostului meu club!”, a declarat, potrivit rangersreview.co.uk, Barry Ferguson.