Desire Azankpo, fostul atacant al lui Dinamo, a semnat cu echipa a doua a celor de la Bayern Munchen.
Fotbalistul din Benin le-a demonstrat bavarezilor că merită să facă parte din echipă, după ce a fost în probe timp de două săptămâni. Atacantul care a marcat sezonul trecut un gol pentru Dinamo a semnat un contract valabil până în 2024.
Cel care l-a ajutat pe Azankpo să ajungă în Germania a fost Sadio Mane. Cei doi sunt prieteni, iar în această vară s-au antrenat împreună.
„Ne-am potrivit imediat. A fost foarte protector cu mine în Franța. Când am ajuns acolo, nu am înțeles limbajul și mentalitățile. Sadio m-a ajutat cu toate”, spunea Desire, potrivit France Football.
Sadio Mane și Desire Azankpo au crescut împreună la aceeași academie de fotbal în Senegal, apoi au ajuns amândoi în Franța, la Metz.
Azankpo a evoluat pentru mai multe echipe din ligile inferioare înainte de a ajunge la Dinamo. FC Villefranche, SAS Epinal, AS Pagny, Le Puy Foot (echipe de amatori), USL Dunkerque, FK Senica (Slovacia) și Oldham Athletic (Anglia).
Bayern Munchen II, echipa la care va juca fostul dinamovist, evoluează într-o ligă regională (al patrulea eșalon din Germania).