Final de drum pentru Ianis Hagi! Decizia de ultimă oră a scoţienilor. I-au decis viitorul tricolorului

România a fost eliminată de la Campionatul European din Germania în optimi, acolo unde a fost înfrântă, fără drept de apel, de către Olanda, scor final 0-3! Calificarea în faza optimilor a fost posibilă datorită penalty-ului obținut de către Ianis Hagi, în meciul contra Slovaciei, finalizat 1-1.

Mijlocașul naționalei noastre a dat dovadă de evoluții calitative, în partidele înregistrate în Grupa E. Scoțienii au analizat prestațiile internaționalului și au revenit cu un verdict clar, la scurt timp după ce soarta României la EURO 2024 a fost decisă. Străinii susțin, în continuare, că Ianis Hagi nu va rămâne pe Ibrox.

Final de drum pentru Ianis Hagi!

Ziariștii de la Sky Sports consideră că oficialii celor de la Rangers ar putea încasa sume importante, în urma unui potențial transfer al românului.

„Poate ar fi mai bine să fie vândut când încă lumea se gândeşte la el, după Euro. Întotdeauna va exista interes pentru el, datorită numelui faimos pe care îl poartă.

Dacă Rangers nu crede că va da lovitura cu el sezonul viitor, ar fi bine să îl vândă acum. Ar fi interesant să vedem ce se întâmplă după câteva meciuri bune făcute pentru România, la EURO 2024!″, susţin scoțienii.

Conform site-urilor de specialitate, Ianis Hagi are o cotă de piață în valoare de 2 milioane de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed