Este oficial. S-a aflat numele jucătoarelor de tenis care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris. Acestea sunt Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu. Sunt modificări de ultimă oră.
Toate trei au fost eliminate încă din primul tur al celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon.
Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu merg la Jocurile Olimpice
COSR a anunțat că după ce au fost luate în considerare toate criteriile pentru eligibilitate ale Federației Internaționale s-a decis ca Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu să joace pe zgura de la Roland Garros.
De asemenea, este posibil ca și Monica Niculescu să primească un bilet pentru proba de dublu.
„Calificare la Jocurile Olimpice Paris 2024!
Team Romania – 105 sportivi calificați
Trei jucătoare de tenis vor concura în proba de simplu pentru Team Romania la Jocurile Olimpice de la Paris: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Begu.
După tragerea liniei în clasamentul mondial, pe 10 iunie, și, după validarea criteriilor de eligibilitate ale Federației Internaționale, cele trei jucătoare au fost incluse în Echipa Olimpică și vor juca pe zgura de la Roland Garros.
În așteptare, pentru realocare în competiția de dublu feminin se află și Monica Niculescu!
Succes, la Paris 2024!”, este anunțul postat pe pagina de
Facebook.
Româncele au jucat în această săptămână la Wimbledon, dar au fost eliminate încă din primul tur.