CSA Steaua se pregăteşte de noul sezon din Liga 2, dar nimeni nu știe ce se va întâmpla, dacă echipa lui Daniel Oprița va avea dreptul să promoveze pe prima scenă fotbalistică a țării.
Steaua a câştigat cu 1-0 meciul amical contra celor de la CSM Alexandria. Iar la final, sătul să tot fie întrebat despre dreptul de a promova, Daniel Opriţa a răbufnit.
”Nu ştiu, nu mai vorbesc. Eu vorbesc de echipă, de antrenamente, de cum se prezintă, am zis că a jucat slab echipa. Nu mai spun eu, să spună cine e în măsură. Mai am 10-11 luni de contract şi trebuie să-l duc la bun sfârşit, atâta timp cât voi avea rezultate, apoi dacă va dori clubul să-mi prelungească contractul, stăm de vorbă.
Nu ar putea pleca anumiţi jucători. Au contract. Eu n-am spus că jucătorii se simt păcăliţi, n-a venit de la mine. A fost o întrebare şi după aia au spus că am zis eu că jucatorii-s păcăliţi. Nu mi-a zis nimeni că se simte păcălit. Fiecare jucător nu ştiu ce poate să creadă, dar eu n-am spus că se simt păcăliţi.
Vorbim foarte mult de promovare. Dar trebuie să mai vorbim şi de joc şi de ceea ce facem. Vorbim numai de promovare, ca şi cum pe teren am fi rezolvat-o. Dacă nu jucăm ceea ce trebuie, se luptă şi cei din club degeaba să avem dreptul de promovare”, a spus Daniel Opriţa, antrenorul Stelei.