Lovitură totală pentru Istvan Kovacs! Arbitrul român, exclus din optimile EURO 2024. A fost protagonistul unui mare scandal în grupe

Lovitură totală pentru Istvan Kovacs! Arbitrul român, exclus din optimile EURO 2024. A fost protagonistul unui mare scandal în grupe. Fluieraşul român a avut parte de acuzaţii dure după Turcia-Cehia.

Acum, Istvan Kovacs nu a primit niciun meci în optimile EURO 2024. Românul a arbitrat Slovenia-Serbia şi Cehia-Turcia. Apoi, nu a mai fost delegat în optimile competiției.

Lovitură totală pentru Istvan Kovacs!

Prestaţia de la al doilea meci a ridicat semne de întrebare. Istvan Kovacs a acordat 17 „galbene” și două cartonașe roșii. UEFA a anunțat cei 8 „centrali” care vor conduce meciurile din optimile Campionatului European. Printre ei nu se regăsește și singurul arbitru român de centru de la turneul final.

Kovacs a condus două meciuri din grupe, dar a fost contestat mai ales după duelul dintre Cehia și Turcia, în care a scos cartonașul din buzunar de 20 de ori Tomas Soucek, căpitanul Cehiei, a făcut scandal după meci. „Cei de la UEFA au introdus ceva foarte bun, ca arbitrii să vorbească doar cu căpitanii. E bine, dar acest arbitru a fost atât de arogant încât nici nu a vrut să vorbească cu noi! Un arbitru bun este acela care nu se vede, dar el a vrut să fie «omul meciului»”, a spus cehul.

În următoarea fază a competiției, brigada de români condusă de Istvan Kovacs nu va arbitra nicio partidă. Delegările au fost anunțate chiar de șeful arbitrajului UEFA.

Roberto Rosetti a justificat delegările făcute pentru faza optimilor. „Sunt decizii luate pe baza calității prestațiilor pe care le-au avut. Unii arbitri nu au fost delegați nu pentru că s-au descurcat prost, dar pentru că alții au fost mai buni.

Unele brigăzi au condus un meci, altele două, altele vor avea trei, unele chiar 4. Singurul meu obiectiv este să iau deciziile corecte pe baza meritocrației, calității și valorilor noastre”, a afirmat italianul.

Cei 8 arbitri de centru delegați la meciurile din optimi:

Elveția – Italia: Szymon Marciniak (Polonia)
Germania – Danemarca: Michael Oliver (Anglia)
Anglia – Slovacia: Umut Meler (Turcia)
Spania – Georgia: Francois Letexier (Franța)
Franța – Belgia: Glenn Nyberg (Suedia)
Portugalia – Slovenia: Daniele Orsato (Italia)
România – Olanda: Felix Zwayer (Germania)
Austria – Turcia: Artur Soares Dias (Portugalia)

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed