Surpriză uriaşă anunţată de Sorin Cârţu! S-a aflat unde va juca CSU Craiova dacă prinde grupele Conference League. Stadionul Ion Oblemenco din Craiova va fi indisponibil o mare perioadă de timp.
Sorin Cârţu spune că echipa sa va juca meciurile de „acasă” la București, pe Arena Națională, dacă se califică în grupele Conference League.
Surpriză uriaşă anunţată de Sorin Cârţu!
CSU Craiova a trecut de Vllaznia, din Albania, în turul 2 preliminar și se pregătesc de „dubla” cu ucrainenii de la Zorya Luhansk în a treia rundă. Dacă ar elimina-o pe Zorya, ar prelua statutul acesteia de cap de serie în play-off.
„UEFA a cerut de la început stadionul pentru etapele eliminatorii și grupe. Nu puteam să alegem pentru grupe stadionul «Ion Oblemenco» pentru că e în reparații, nu știm dacă termină la timp, n-avem cum.
Ar fi foarte ciudat! Dacă am reuși performanța asta, să ajungem în grupe, și am juca la București, ar fi ciudat de acceptat. În grupe am juca numai la București, nu mai ai voie să schimbi stadionul”, a precizat Cârțu, conform Digisport.
Pe lista cu arenele certificate de UEFA pentru a putea susține jocuri de grupe în a 3-a competiție intercluburi, erau următoarele variante: Arena Națională, Ghencea, Giurgiu și Cluj-Napoca.
După un sondaj printre fanii echipei înfiinţate în 2013 toate celelalte arene au picat. Deplasarea din Craiova în București poate fi făcută relativ ușor, atât cu mașina, cât și cu trenul. Stadionul din Craiova va fi blocat în acea perioadă de festivalul muzical „IntenCity” și ulterior de reparațiile la care va fi supus.