Doliu în Brazilia. Mama legendarului Pele s-a stins din viață la vârsta de 101 ani. Anunțul trist a fost făcut de fundația care poartă numele fostului fotbalist.
Pelé a murit la 29 decembrie 2022. Avea 82 de ani și se lupta de mai mult timp cu cancerul.
Mama legendarului Pele s-a stins din viață la vârsta de 101 ani
Celeste Arantes, mama regretatului mare fotbalist Pelé, a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 101 ani.
“Cu profundă tristeţe vă anunţăm trecerea în nefiinţă a mamei lui Pelé, Dona Celeste. Un model ca mamă, ea a insuflat valori umanitare pe care Edson (Pelé) le-a împărtăşit şi le-a apărat de-a lungul călătoriei sale. Sentimentele de astăzi sunt amestecate. Plângem profund plecarea lui „Celestinha”, aşa cum o numea cu afecţiune fiul ei. În acelaşi timp, suntem veşnic recunoscători pentru existenţa ei.”, a fost anunțul postat de Fundația Pele.
De asemenea, au fost postate mai multe imagini cu Pele și mama sa.
“Fundaţia Pelé transmite toată afecţiunea şi solidaritatea sa familiei Arantes do Nascimento. Fie ca noi să găsim alinare în aceste imagini frumoase, pentru că în spatele fiecărui idol pe care îl cunoaştem se află o mamă care ne oferă tot sprijinul necesar pentru a ne realiza visele. Dona Celeste este regina-mamă şi va fi mereu amintită cu dragoste în inimile şi amintirile noastre”, este mesajul postat pe pagina de Facebook Pele.
Fostul club al lui Pelé, Santos, a anunţat, de asemenea, decesul mamei lui Pele. Arantes a trăit în ultimii cinci ani într-o stare vegetativă şi nu a fost informată despre moartea fiului său.
„Santos Futebol Clube regretă profund moartea lui Celeste Arantes do Nascimento, mama eternului nostru rege. Ea a avut 101 ani de poveste de viaţă care inspiră. O femeie de culoare care a înfruntat nenumărate adversităţi în viaţă pentru binele familiei sale”, a transmis clubul brazilian pe conturile sale din social media.
Edson Arantes do Nascimento, cunoscut în întreaga lume ca Pelé, a fost unul dintre cei trei copii ai lui Celeste Arantes. Iniţial, aceasta s-a opus ca fiul ei să devină fotbalist profesionist. Și-a schimbat treptat părerea pe măsură ce fiul ei a avut mai mult succes.