Radu Drăgușin are tupeu! A trecut la ameninţări înaintea meciului. Ce le-a transmis adversarilor

Radu Drăgușin, fundașul naționalei, are tupeu! A trecut la ameninţări chiar înaintea meciului cu Belgia. Ce le-a transmis internaționalul adversarilor săi de sâmbătă. Vrea ca România să scrie istorie la EURO 2024.

Jucătorul celor de la Tottenham, Radu Drăgușin, a transmis un mesaj adversarilor în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului. Închizătorul a dezvăluit că întreaga echipă are încredere maximă și că vor da totul pe teren.

Radu Drăgușin are tupeu!

Fundașul englezilor de la Tottenham, care a avut o evoluție impecabilă în meciul cu Ucraina, speră să evolueze la fel, iar tricolorii să obțină a doua victorie la EURO 2024.

”Am văzut meciul Slovaciei. Ceea ce este bine e că suntem la mâna noastră și doar așa gândim. Presiunea am început-o de la începutul preliminariilor. Cu această victorie am ridicat ștacheta, oamenii se așteaptă acum la o nouă victorie. Suntem încrezători că putem câștiga din nou.
Avem un moral forate bun. Victoria cu Ucraina a fost un moment special, am simțit o emoție de nedescris și sperăm să aducem același lucru în teren și mâine seară, iar la final să ne bucurăm.

Încrederea mi-o dă echipa pentru că am întâlnit adversari de calibru și în Ucraina. O să încerc alături de colegii mei să-i oprim pe belgieni. Sperăm să facem un meci bun și să obținem un rezultat bun.

Suntem conștienți că Belgia, cu tot respectul pentru Ucraina, este o echipă mai valoroasă. Am jucat de multe ori împotriva unor echipe care pe hârtie erau favorite, dar am câștigat. Luăm în serios meciul și încercăm să câștigăm.”, a declarat Drăgușin în cadrul conferinței de presă.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed