Imagini de senzaţie cu tricolorii, în Germania! Băieţii lui Edi Iordănescu au făcut un lucru mai puțin obișnuit înaintea meciului cu Ucraina. Aceștia s-au deplasat cu trenul la Munchen, pentru meciul de debut la EURO 2024.
Edi Iordănescu alături de staff și de jucători, au plecat cu trenul din orașul unde s-au antrenat, către Munchen, unde vor disputa partida contra Ucrainei. Tricolorii vor juca primul meci, luni 17 iunie.
Ce au făcut băieții lui Edi Iordănescu?
Echipa națională a României a plecat duminică, 16 iunie, către Munchen. Tricolorii au fost cazată în Wurzburg, orașul în care jucătorii se vor pregăti pentru meciurile de la turneul final.
Delegația României s-a urcat în tren în jurul orei 09:30 și va ajunge la destinație la 12:10. Va urma conferința de presă oficială a României premergătoare meciului cu Ucraina și antrenamentul oficial al echipei.
Programul din grupa României la EURO 2024
17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA – Ucraina, Munchen
17 iunie, ora 19:00 Belgia – Slovacia, Frankfurt
22 iunie, ora 16:00 Slovacia – Ucraina, Dusseldorf
22 iunie, ora 22:00 Belgia – ROMÂNIA, Koln
26 iunie, ora 19:00 Slovacia – ROMÂNIA, Frankfurt
26 iunie, ora 19:00 Belgia – Ucraina, Stuttgart