Edi Iordănescu rupe tăcerea! Anunţul momentului înaintea EURO 2024. S-a aflat ce le-a promis fanilor pentru meciul cu Ucraina. România revine la un turneu final 8 ani de pauză, dar are o grupă infernală.
Edi Iordănescu le cere fanilor să fie alături de tricolori la fiecare meci. Speră ca România să dea lovitura la EURO 2024.
Edi Iordănescu rupe tăcerea!
Edi Iordănescu a transmis un mesaj pentru suporteri înainte de EURO 2024. Spune că naţionala are nevoie de fani tocmai atunci când lucrurile nu merg prea bine. ”Avem nevoie de voi, suporteri români, în număr cât mai mare şi cât mai energici. Au fost multe momente triste pentru echipa naţională în ultimii 8 ani.
Eu sunt pregătit să îmi prezint regretele în faţa voastră pentru toţi aceşti ani dacă e nevoie. Dar să nu uităm că echipa de acum, aceşti băieţi, această generaţie specială a pus şi pune în luptă tot ce are mai bun. În frunte cu inima ei. Şi să nu uitam că suntem la EURO de pe primul loc în calificări şi neînvinşi.
Aşadar, aceşti băieţi merită cu adevărat suport şi încredere. Avem în faţă o sărbătoare a fotbalului pentru care suntem pregătiţi să dăm totul şi să luăm înapoi cât mai mult !! Pentru noi şi pentru voi !! Dar vă şi rog ceva! Să nu uităm că echipa are nevoie de voi mai mult ca oricând tocmai atunci când lucrurile nu merg.
Când pare că suntem la capătul puterilor, avem nevoie de voi să interveniţi ştiind că un simplu strigăt pentru România ne dă o putere imensă. Ca să continuăm lupta şi să o întoarcem în favoarea noastră. Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând. Naţionala + Suporterii Români = o singură inimă ”, a scris selecţionerul pe Facebook.
România debutează la EURO 2024, luni, 17 iunie, cu Ucraina, la Munchen, de la ora 16.00. Apoi, urmează duelurile cu Belgia şi Slovacia.