S-a aflat adevărul despre Cristi Chivu. Gică Popescu rupe tăcerea și spune unde și-ar putea continua antrenorul cariera. Nimeni nu se aştepta la asemenea dezvăluiri din partea fostului căpitan al naţionalei.
Cristi Chivu (43 de ani) a plecat de la Inter Primavera, după ce și-a anunțat plecarea de la club la finalul lunii trecute. Fostul căpitan al naționalei a petrecut 6 ani la clubul din Italia. Potrivit jurnaliștilor din peninsulă, ar putea antrena în Serie A.
Unde și-ar putea continua Cristi Chivu cariera
Cristi Chivu a decis să plece de la Intern dar deocamdată nu a anunțat ce planuri are. Gică Popescu spune unde și-ar putea continua cariera fostul căpitan al naționalei. Și-ar dori ca acesta să vină în România.
”Nu cred că la Cristi ar fi o problemă să îşi găsească un club, la ce treabă bună a făcut la Primavera, la Inter. Sunt convins că şi-ar găsi echipă imediat.
Nu ştiu dacă vrea să revină în fotbalul românesc sau să înceapă dintr-un eşalon inferior din Italia. Ţine de alegerea personală a lui Cristi.
De ce să nu vină în fotbalul românesc? Ce are fotbalul românesc?”, a spus Gică Popescu, potrivit AS.ro.
Chivu și-a făcut debutul în antrenorat în 2018, la copiii lui Inter. Apoi a antrenat câte un an la U17 și U18, iar în vara lui 2021 ajungea pe banca echipei Primavera (U19). Fostul internațional a câștigat un titlu cu juniorii lui Inter.
„Sfârşitul unui ciclu? Am început cu U14 şi 10 dintre ei sunt încă aici. Aş putea spune că da, călătoria mea cu echipele de juniori ale lui Inter să opreşte aici. Vreau să le mulţumesc tuturor, celor care mi-au dat şansa să fac asta, grupurilor fantastice din 2003, 2004 şi 2005. Mergem mai departe. Ce urmează? Nu ştiu încă. Voi avea nevoie de câteva zile de odihnă. Au fost şase ani fantastici, am dat totul, cu inima şi cu cunoştinţele mele. Am învăţat atât de multe lucruri de la aceşti băieţi”, a spus Chivu, citat de fcinter1908.it.
De-a lungul anilor, Cristi Chivu a avut mai multe oferte din România, dar le-a refuzat.