Vestea momentului despre vedeta din poarta echipei lui Elias Charalambous! Ce se va întâmpla cu jucătorul care a primit ultimatum din partea clubului. Este răsturnare totală de situaţie în cazul sportivului.
Echipa antrenată de Elias Charalambous se va reuni vineri, 14 iunie, cand va efectua și vizita medicală. După două zile, jucătorii împreună cu staff-ul vor pleca într-un cantonament în Olanda.
Ce se va întâmpla cu jucătorul lui Elias Charalambous?
Andrei Vlad, portarul celor de la FCSB este singurul jucător din lot care are un viitor incert, pentru că nu și-a găsit echipă. Cu toate acestea va face parte delegația roș-albaștrilor care se va deplasa în Olanda pentru pregătire.
Gigi Becali la numit la un moment dat pe Vlad, „Messi al portarilor”, iar acum l-a pus pe lista de transferuri deși mai are contract până în iarnă. În ultimul sezon a apărat poarta campioanei numai de 4 ori. Transfermarkt l-a cotat la 300.000 de euro.
Pentru FCSB urmează o perioadă agomerată. Va juca în Supercupa României, joi, 4 iulie, cu Corvinul, pe Stadionul Steaua, urmând primul tur preliminar din UEFA Champions League.
”Dacă Vlad vrea să plece, să semneze și să plece. El, dacă mai stă o săptămână și nu iau portar, nu mai poate să plece”, a spus Gigi Becali, în direct la Digi Sport.