Final de drum pentru Ianis Hagi! Scoţienii i-au decis soarta tricolorului. S-a aflat înaintea EURO 2024

Ianis Hagi nu mai are viitor la Rangers. După terminarea contractului de împrumut cu Alaves, oficialii scoțieni au decis ce vor face cu tricolorul. Presa din Anglia a dat verdictul înainte de EURO 2024.

Ianis Hagi și-a înceiat șederea la Deportivo Alaves. Mijlocașul de la națională s-a întors la Rangers, acolo unde mai are contract până pe 31 mai 2026.

Scoţienii i-au decis soarta lui Ianis Hagi!

Ianis a disputat cu echipa națională a României cele două amicale de pregătire pentru EURO 2024. La finalul primului amical, cu Bulgaria, acesta a declarat că și-a înștiințat impresarul să îi găsească un nou club.

Acest lucru i-a enervat pe scoțienii. Dacă în urmă cu ceva timp declarau că acesta încă mai are șanse să continue la Rangers, acum, oficialii l-au pus pe Hagi pe lista de transferuri.

Acest lucru vine în condițiile în care un jucător a părut să confirme că ar fi în căutarea unui nou club. Atacantul lui Gers, Ianis Hagi, a fost împrumutat la Alaves și nu se așteaptă să se întoarcă definitiv la Glasgow, după ce și-a instruit reprezentanții să îi găsească o nouă echipă.

Rangers, în general, este deschisă la oferte, în timp ce Clement încearcă să efectueze o revizuire majoră a lotului”, au anunțat jurnaliștii scoțieni.

Ianis este cotat la 2 milioane de euro, potrivit site-urilor de specialitate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed