Lovitură totală pentru Gigi Becali! Jucătorul dorit la FCSB ar putea semna cu o rivală. Era atacantul pe care pusese ochii Elias Charalambous

Lovitură totală pentru Gigi Becali. Jucătorul pe care a vrut să-l transfere în vara anului trecut este la un pas de a semna cu o echipă din Superliga.

Mamadou Thiam (29 de ani) negociază cu U Cluj, echipa la care a mai jucat şi în urmă cu un sezon. Atacantul a pleca în 2023 la Al-Arabi, apoi a fost vândut la Al-Jabalain.

Jucătorul dorit de Gigi Becali ar putea ajunge la U Cluj

Clujenii au foarte foarte activi pe piața transferurilor. Au adus deja 5 jucători, iar acum negociază și cu Mamadou Thiam. În vara anului trecut, atacantul a fost dorit și de Gigi Becali, dar șeful de la FCSB nu a vrut să dea 500.000 de euro. Astfel, acesta a fost transferat de Al-Arabi. A ajuns în iarnă la Al-Jabalain, iar acum ar putea să revină în România, potrivit gsp.ro.

Mamadou Thiam s-a descurcat bine în perioada petrecută la U Cluj. A marcat 11 goluri în 33 de meciuri în toate competiţiile. 650 de mii de euro este cota fotbalistului, potrivit  Transfermarkt.

Ardelenii i-au adus până acum pe Radu Boboc (fundașul dreapta ), Dorin Codrea ( mijlocaș central), Ovidiu Popescu ( mijlocaș central), Vadim Rață ( mijlocaș central) și Iulian Cristea ( stoper ). Ioan Ovidiu Sabău mai dorește trei atacanți.

Gigi Becali a făcut două transferuri deocamdată, David Kiki şi Daniel Popa.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed