Totul sau nimic. Asta au părut să aibă în minte oltenii lui Laszlo Balint, care și-au sufocat practic adversarii din primele zece minute ale partidei. Vllaznia a fost practic anesteziată.
Universitatea s-a instalat în jumătatea adversă și n-a mai plecat de acolo. Țâfnoșii albanezi n-au mai avut antidot la lei, așa că au zburat trasoarele prin careul oaspeților. Gustavo a irosit o oportunitate de gol, l-au imitat Baiaram și Andrei Ivan.
Koljic l-a întins și el pe Zogovic, care a reușit însă miraculos să pareze și șutul în viteză al lui Gustavo.
Universitatea Craiova a spart însă gheața în partea secundă. Mateiu a prins un șut de generic de la peste 25 de metri, direct în vinclul porții lui Zogovic.
N-au trecut decât 4 minute până când oltenii și-au mărit avantajul. În minutul 62 Gustavo a executat impecabil un corner, iar Raul Silva și-a pus capul la contribuție pentru 2-O.
Și ca să fie treaba treabă, Găman a stabilit scorul final, 3-0. Iar acum, Craiova se pregătește de Zorya Luhansk, următoarea adversară din Conference League.