Final de drum pentru un tricolor, la echipa pentru care evoluează! A primit vestea chiar înaintea EURO 2024, turneu la care va participa. Edi Iordănescu trebuie să ştie ce se va întâmpla cu jucătorul său.
Edi Iordănescu mai are puțin timp la dispoziție pentru a definitiva lotul echipei naționale. Unul dintre jucători va pleca de la echipa pentru care a jucat sub formă de împrumut în sezonul recent încheiat. Acest lucru trebuie știut și de selecționer.
Edi Iordănescu trebuie să știe!
George Pușcaș (28 de ani) s-a salvat de la retrogradare cu Bari și a rămas în Serie B.
Atacantul are 11 goluri marcate pentru naționala României dar nu va mai continua pentru italieni și în sezonul următor. Împrumutul său la formația ”alb-roșie” va expira pe 1 iulie.
Jurnaliștii de la TuttoBari (publicația de casă a echipei SSC Bari) scriu că Pușcaș va pleca de la formația din regiunea Apulia (la care se află doar sub formă de împrumut) și va reveni la Genoa (echipa din Serie A de care aparține românul contractual).
„Bari se desparte sigur de șapte jucători. Printre ei, George Pușcaș, care a fost unul dintre cei mai criticați jucători din acest sezon. Se va întoarce în Serie A, la Genoa. Probabil clubul îi va căuta o altă echipă în această fereastră de mercato”, scriu italienii de la TuttoBari.
George Pușcaș a jucat sub formă de împrumut la Bari pe parcursul sezonului trecut și a reușit să marcheze 4 goluri și să ofere un assist în 21 de meciuri jucate.
Până să fie împrumutat la Bari, Pușcaș a evoluat în 8 partide pentru Genoa în Serie A, dar nu a înscris niciun gol.
Cota de piață a lui George Pușcaș, potrivit Transfermarkt, este de două milioane de euro.