S-a aflat adevărul despre noul antrenor de la Rapid! S-a aflat de ce l-a adus, de fapt, Dan Şucu pe Neil Lennon. Totul a devenit public. Fostul mare jucător al Stelei, Adrian Ilie, a venit cu dezvăluiri complete.
Dan Şucu l-a adus pe Neil Lennon la Rapid, deşi fanii îl voiau pe Marius Şumudică. Acum, s-au aflat culisele mutării.
S-a aflat adevărul despre noul antrenor de la Rapid!
Adrian Ilie l-a dat de gol pe Dan Şucu. Jucătorul care a făcut istorie în tricoul Valenciei este de părere că doar timpul va decide dacă alegerea patronului de la Rapid a fost sau nu inspirată.
„Timpul o să demonstreze ce poate Neil Lennon în România. Deja a început să fie criticat, cum a fost și Răzvan în Grecia. Și eu, când am ajuns la Valencia, am fost doar criticat.
Toată lumea se aștepta la un transfer cu nume, pentru că a plecat Romario, și m-am dus eu, un român de la Galatasaray. Inclusiv la prima conferință am zis că vom vedea în timp ce pot să ofer pentru această echipă. S-a dovedit că am fost un transfer bun.
Am avut o discuție cu domnul Șucu. M-am întâlnit cu el, din greșeală, într-un restaurant. Mi-a zis acum 10 zile că o să vină un antrenor străin”, a declarat Adrian Ilie, conform fanatik.ro.
Adrian Ilie ştie şi de ce Şucu l-a ales pe Neil Lennon. Nord-irlandezul este singurul tehnician din lista finanțatorului care poate să se impună la clubul din Giulești. „El crede că doar un antrenor străin se poate impune la Rapid. E singurul care poate să impună respect, disciplină. Exact cum face un antrenor din afară.
Diferența este foarte mare între antrenorii români, care sunt aici, și antrenorii care vin de afară. Jucătorul are mai mult respect pentru un străin decât un român. Mai ales în vestiarul Rapidului. Eu sper să-i funcționeze lui Șucu și Rapid să se bată la titlu”, a mai spus Adrian Ilie, conform sursei citate.