Ies la iveal acuzaţii extrem de grave la adresa lui Dan Petrescu! Un fost jucător pe care acesta l-a antrenat s-a dezlănţuit şi a vorbit despre relaţia dintre cei doi. Hristu Chiacu a vorbit despre problemele pe care le-a avut cu Dan Petrescu.
Dan Petrescu este cunoscut ca fiind o fire vulcanică, dar acum Hristu Chiacu vorbeşte fără perdea despre problemele pe care le-a avut cu actualul antrenor al celor de la CFR Cluj.
Acuzaţii grave la adresa lui Dan Petrescu!
Fostul jucător de la FC Naţional, Hristu Chiacu, a dezvăluit problemele pe care le-a avut atunci când a colaborat cu Dan Petrescu la echipa poloneză Wisla Cracovia, în 2006.
Echipa din Polonia l-a transferat pe Chiacu în vara lui 2006, atunci când jucătorul avea doar 19 ani. A fost un coşmar pentru fotbalist, după spusele sale, cele două luni şi jumătate petrecute în Polonia. Totul a degenerat într-o ceartă dură.
„După ce am terminat contractul cu Național, am mers la Wisla în probe. Am plecat în cantonament, ei erau în Italia și am mers direct acolo. Petrescu n-a spus nimic de mine, că mă vrea sau nu. Dar un fost jucător care devenise antrenor secund i-a spus că «neapărat trebuie să-l luăm pe ăsta».
Experiența cu el a fost ciudată. Când a început campionatul, a început cu jigniri… cum e el. Nu eram obișnuit, eram destul de tânăr.
După meci, Petrescu îți reproșa că ai ratat, că nu știu ce… apoi te înjura. Aveam 19 ani. M-a înjurat de morți, iar de atunci s-a încheiat. Eu mi-am pierdut mama când aveam 5 ani. Am mers la el și i-am zis: «Până aici! De mine poți spune ce vrei, dar asta nu». Am avut un clinci destul de tare cu el.
După acel meci, după ce m-a înjurat, a și plecat. Am mers în cantonament la naționala de tineret, iar când m-am întors nu mai era acolo. I-am cerut să-și prezinte scuzele, dar nu a făcut-o”, a dezvăluit Chiacu, conform gsp.ro.
Şi afirmaţiile grave ale lui Chiacu nu s-au oprit aici. „Acum îl văd la fel cum era atunci, nu cred că s-a schimbat. Dacă nu faci ca el, la revedere! N-ai făcut ca el, ești pa! Îți ia personalitatea. La el, orice jucător care are personalitate începe să nu mai joace.
Un exemplu e Omrani, care a avut oscilații în evoluții din această cauză. Jucătorul e robotizat, nu mai face ce simte el în teren. Îți trebuie puțină libertate, fantezie. Eram 3 români la Wisla. Eu, Emilian Dolha și Norbert Varga, care avea deja 1-2 ani de când era acolo. Cu Dolha am stat în același bloc, plecam împreună la antrenamente”, a mai spus fostul fotbalist.