Elias Charalambous a primit ordin! Un fost stelist a spus clar cine este cel mai bun din Superliga și nu trebuie să lipsească din lotul roș-albaștrilor indiferent de transferurile făcute.
Gigi Becali vrea să aducă la FCSB jucători care pot face diferența, pentru ca echipa să reziste cât mai mult în Europa.
Elias Charalambous a primit ordin! Jucătorul care nu trebuie să lipsească de la FCSB
Cu toate acestea, lotul roș-albaștrilor este compus din jucători foarte buni. Spre exemplu, Risto Radunovic, despre care Raul Rusescu spune că acesta trebuie să fie titularizar fără dar și poate.
După ce a analizat primul transfer făcut de echipa lui Elias Charalambous, David Kiki, fundașul lui Gică Hagi, Rusescu este de părere că nu ar trebui să existe competiție între acesta și Radunovic.
„Nu va fi o competiție între Radunovic și Kiki. Radunovic este mult peste! Nu sunt mare fan Risto, trebuie să recunosc, însă este unul dintre cei mai buni fundași stânga din România! A jucat constant bine.
Să spunem că pleacă Radunovic. Kiki, la Steaua, își poate îmbunătăți performanțele? Absolut! Și Petre Marin a venit la Steaua la 30 sau 31 de ani și a jucat încă 7. Totuși, la momentul ăsta, Radunovic este numărul 1”, a declarat Rusescu la gsp.ro.
Risto Radunovic este cotat la 1,4 milioane de euro, potrivit site-urilor de specializare, și mai are contract cu FCSB-ul până în decembrie.