Cristian Tudor Popescu a vorbit despre greșeala făcută de Simona Halep. Gazetarul spune că fostul lider mondial nu are un nivel fizic așa cum s-ar fi așteptat. De asemenea, nu înțelege de ce a decis să renunțe la antrenorul Carlos Martinez.
Dubla campioană de Grand Slam a fost nevoită să se retragă de la Trophée Clarins, acuzând o accidentare la genunchi.
Cristian Tudor Popescu, despre greșeala făcută de Simona Halep
Cristian Tudor Popescu a vorbit despre revenirea Simonei Halep pe zgură. Românca s-a accidentat și a fost obligată să abandoneze în timpul meciului din primul tur.
Cunoscutul gazetar a explicat ce îl nemulțumește de la revenirea pe teren a fostului lider mondial. Cristian Tudor Popescu a făcut câteva declarații despre cum crede că s-a pregătit în perioada în caree a fost suspendată.
„Am fost surprins neplăcut, pentru că mi-am imaginat că Simona s-a antrenat – sau cel puțin așa a spus și asta am văzut și eu, că va continua antrenamentele în regim normal – în perioada în care a fost suspendată. Mi-am imaginat că-și va menține condiția fizică generală, adică rezistența în timp și articulațiile, mușchii.
Mă gândeam că problema va fi cu reglarea loviturilor. Fiindcă asta e diferența dintre antrenament și jocul pe puncte într-un turneu WTA. Acolo, e greu să lovești cu aceeași precizie și aceeași determinare ca la antrenament. Aici credeam că vor apărea probleme. Dar nu sunt aici! (…)
Nu pot decât să trag concluzia că ea nu s-a antrenat din punct de vedere fizic așa cum am crezut eu. Asta este situația”, a spus Cristian Tudor Popescu, pentru Gazeta Sporturilor.
„Nu-i frumos așa ceva!”
După turneul de la Paris, românca a anunțat că se desparte de antrenorul Carlos Martinez.
„Vedeți, ce nu-mi place aici este că Simona a făcut niște declarații în momentul în care l-a cooptat pe antrenorul spaniol. A făcut niște declarații aproape ditirambice, că se înțelege foarte bine cu el, că ce bun e, că pe zgură va face cu el lucruri extraordinare. Ca la scurt timp, iată, să rupă colaborarea!
Nu-i frumos așa ceva! Mai bine tăcea, decât să fie contrastul acesta chiar ușor ridicol între declarațiile entuziaste… Iar acum rupe, după cum îi e obiceiul… Fiindcă ruptul relațiilor peste noapte cu antrenorii e obiceiul Simonei. Să recunoaștem asta.
Nu prea mi-a plăcut asta și nu înțeleg nici de ce l-a schimbat. Ce speră acum, pe cine vrea să ia? Avea sezonul pe zgură, omul e specializat în tenis pe zgură, n-am înțeles”, a mai spus gazetarul.