Mihai Stoica s-a dezlănţuit! Răspuns dur pentru Mihai Rotaru şi Marius Şumudică. Jucătorul care a ajuns mărul discordiei

Mihai Stoica s-a enervat cumplit și a avut un răspuns dur pentru Mihai Rotaru şi Marius Şumudică. Tot scandalul a pornit de la un jucător.

Șeful oltenilor și antrenorul au fost ionici la adresa lui Octavian Popescu după petrecerea la care jucătoii de la FCSB au sărbătorit titlul.

Mihai Stoica, răspuns dur pentru Mihai Rotaru şi Marius Şumudică

Mihai Rotaru şi Marius Şumudică l-au luat peste picior pe Tavi Popescu. Șeful de la CSU Craiova a spus că Ștefan Baiaram „are două clase” peste atacantul lui Becali. La rândul său, antrenorul a fost deranjat din cauza ironiilor lui Tavi Popescu la adresa celor de la Rapid

Mihai Stoica nu s-a abținut și a postat un mesaj pe contul de Facebook în care le-a răspuns.

„Rotaru zice că Baiaram e peste Octavian Popescu. Poate s-a referit la înălțime. Pont : revedeți pasele lui Octavian pentru Olaru la cele două goluri din Ghencea (primul 3:0 dintre noi și U Craiova). Șumudică zice că are 30 kg cu butelia în mână. Gluma asta nu era bună nici când așteptam Albumul Duminical în speranța că o vedem pe Sabrina cântând alb-negru în piscină (părea că-i iese un sân la un moment dat). Doar părea, nu-i ieșea total.

Nici lui Șumudică nu i-a ieșit. De ce? Pentru că al nostru la 21 ani are deja 137 meciuri, 20 goluri și 16 assist-uri în Liga 1 (și ce goluri… și ce assist-uri…), a marcat în cupele europene și a debutat în naționala mare. Doar Liviu Manolache (n.r. statistician SuperLiga) mă poate corecta și nu comentez. Pentru alți hateri no name, a zis Reggie Jackson (Google search) ceva : FANS DON’T BOO NOBODIES (Google translate).

Dar tot mai ‘șmechere’ vorbe au românii. Din popor”, a scris Mihai Stoica.

Oficialul de la FCSB a posta și o fotografie cu mesajul: „În pomul care nu dă roade nu aruncă nimeni cu pietre!”.

Ce l-a enervat pe Marius Șumudică

Antrenorul i-a felicitat pe cei de la FCSB pentru câștigarea titlului, dar l-a taxat pe Popescu, în direct la Fanatik.

„M-a deranjat asta cu ‘Hai, căpriorii, unde sunteți căpriorii?’ Eu nu am niciun fel de probleme, te bucuri. Sunt bune și glumele astea. ‘Hai căpriorii, venim!’ Băi, Tavi, băi. Păi dacă bate vântul mai tare ești direct în peluză. Ai 30 de kilograme cu tot cu butelie în brațe.

Bă, vorbește Meme, da. Dar tu ești jucător, trebuie să demonstrezi. Câte goluri a dat Tavi Popescu anul ăsta la FCSB? Demonstrează și apoi poți să vorbești de căpriori, de mistreți de ce vrei tu. O fi fost de la șampania aia, o fi avut alcool. Nu doar el, dar pe el l-am văzut așa mai vocal. Ca jucător nu îți stă bine. Tu trebuie să îți vezi de treaba ta.

Eu ca antrenor am făcut greșeli și recunosc. Chiar insultând de multe ori și îmi fac mea culpa. Mă, dar ca jucător s-a terminat. Dacă te cheamă galeria să scandezi, ok. Dar s-a terminat meciul și tu Căpriorii, căpriorii. Păi și dacă vin căpriorii anul ăsta și te lovesc? Ce faci? Ce mai zici?”, a spus Marius Șumudică.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed