Mircea Rednic va stârni un scandal uriaş. Antrenorul a luat o decizie neașteptată înaintea meciului cu Dinamo. A renunțat la 8 jucători.
Dinamo – UTA este programat duminică seară, de la 21:30. Arădenii sunt pe primul loc în play-out, în timp ce bucureștenii au nevoie de o victoie pentru a se salva de la retrogradarea directă.
Mircea Rednic va stârni un scandal uriaş
Mircea Rednic a anunțat în urmă cu câteva zile că la meciul cu Dinamo va trimite în teren cel mai bun 11. Acțiunile sale îl contrazic. Chiar înaintea meciului a reenunțat la 8 jucători, potrivit cotidianului local Sport Arad. Este voba despre Vlad Morar și Marcelo Freitas, care au plecat deja de la echipă, despre Alexandru Benga, Kemar Lawrence, Diogo Rodrigues, Fabry, Florin Iacob și Raul Stanciu.
„În afara lui Iacob, toți au probleme medicale. Florin nu mai face deplasarea. Nu că ar avea probleme, are ceva, o încărcătură pe cvadriceps. Dar am stabilit cu el și cu Kucher acum șase etape, le-am spus clar că vor avea trei și trei.
Acum e rândul lui Kucher să apere. Am ales meciurile în funcție de ce am crezut eu că am nevoie, unde Florin e foarte bun la jocul de picior. Acum am ținut cont și că Dinamo e foarte periculoasă la faze fixe, că are talie și am decis să apere Kucher.
S-ar putea să-l debutez și pe Denis (n.red. Bocean-Lungu, al treilea portar, 21 de ani) dacă scorul îmi permite.
O să vină și Vâlcu cu noi, un mijlocaș central care mie mi-a plăcut mult și pe care am reușit să-l facem. La un meci cu o asemenea încărcătură nu vreau să am jucători care să găsească alibiuri dacă nu joacă bine sau dacă greșesc. Cei care vor pleca mâine la București sunt 100% din punctul de vedere al sănătății”, a spus Rednic.
Dinamo este pe penultimul loc în clasamentul play-out-ului. Are nevoie de victorie, însă depinde și de alte rezultate pentru a putea ajunge la baraj.