Veste de ultimă oră pentru Mircea Rednic. Șeful celor de la UTA a făcut anunțul după ce antrenorul a spus că vrea un salariu mai mare.
Mircea Rednic a preluat echipa într-un moment dificil. După ce a adus o mulțime de jucători a reușit să o salveze de la retrogradare și este pe primul loc în play-out, poziție pe care nu o mai poate pierde.
Mircea Rednic vrea mărire de salariu
UTA a avut un parcurs bun cu Mircea Rednic pe bancă. A fost chiar la un pas de calificarea în play-off. Înaintea meciului cu Dinamo, antrenorul a spus că ar merita o mărire de salariu pentru ce a făcut. Alexandru Meszar, conducătorul clubului, i-a dat răspunsul imediat.
”E clar că vom discuta și despre o mărire de salariu, deoarece domnul Rednic chiar o merită. Iar din campionatul viitor evident că și noi suntem de acord cu domnul Rednic și ne vom propune și mai mult cu UTA.
Obiectivul o să fie clar: calificarea în play-off și un parcurs cât mai lung în Cupa României. Ne dorim finala și chiar câștigarea acesteia. Însă, toate aceste lucruri le vom discuta cu Mircea Rednic după meciul cu Dinamo. Noi vom încerca să îi punem la dispoziție domnului Rednic tot ceea ce își dorește dânsul pentru îndeplinirea noilor obiective”, a declarat Alexandru Meszar, conform prosport.ro.
Arădenii conduc în play-out, cu 37 de puncte, și vor primi o primă specială după meciul cu Dinamo.
„Eu știu că băieții sunt cu gândul la vacanță și la familiile lor de acasă. Îi rog să se concentreze și pe acest ultim meci cu Dinamo. După acest meci jucătorii vor pleca direct spre casele lor și eu sunt convins că ei așteaptă vacanța. Dar, să știți că vor avea și o primă de victorie, iar eu aș vrea să nu uite că tot pe același teren și în fața aceluiași adversar am pierdut în ultima etapă din sezonul regular calificarea în play-off.
Doresc ca de această dată să ne luăm revanșa și îi rog pe jucători să fie foarte concentrați pentru acest meci.
Unii dintre ei ar trebui să primească și o prelungire de contract, dar această prelungire depinde și de acest meci cu Dinamo”, a mai spus șeful clubului.