Spectatorii care vor intra pe teren au suspendări automate, susţine Asociaţia Suporterilor de Fotbal din Anglia

Spectatorii care vor pătrunde pe teren la meciurile de fotbal din campionatul Angliei vor primi suspendări automate de la meciurile cluburilor pe care le susţin, potrivit noilor măsuri adoptate pentru a stopa comportamentul anti-social în creştere în rândul fanilor, transmite DPA.

Preocupări în legătură cu securitatea pe terenurile de fotbal au apărut după mai multe incidente care au avut loc la finalul sezonului trecut, conform agerpres.ro.

Suporterii care au sau folosesc produse pirotehnice sau fumigene vor primi suspendări automate din partea cluburilor, iar vinovaţii vor fi reclamaţi la poliţie, în timp ce cluburile vor fi vizate de sancţiuni mai drastice şi vor trebui să se supună unor reguli mai stricte.

Asociaţia Suporterilor de Fotbal a susţinut noile măsuri, care au fost luate împreună de Federaţia Engleză de Fotbal, Premier League şi Liga Engleză de Fotbal şi vor intra în vigoare odată cu debutul sezonului 2022-23.

Directorul executiv al Federaţiei, Mark Bullingham, a afirmat, luni, într-un comunicat: ”Escaladarea comportamentului anti-social pe stadioane la finalul sezonului trecut a fost cu totul inacceptabil şi a pus în pericol siguranţa oamenilor. Împreună, fotbalul englez a introdus noi măsuri şi sancţiuni mai drastice pentru a trimite un mesaj clar că nu vom tolera acest tip de comportament ilegal şi periculos”.

Un fan al echipei Nottingham Forest, Robert Biggs, a fost trimis la închisoare în mai, după ce l-a lovit cu capul pe atacantul Billy Sharp, de la Sheffield United, într-un meci din play-off-ul Championship, în timp ce portarul echipei Aston Villa, Robin Olsen, a fost atacat pe stadionul echipei campioane, Manchester City, în ultima etapă a sezonului.

În alt incident mediatizat, într-un meci în care spectatorii au invadat terenul, antrenorul echipei Crystal Palace, francezul Patrick Vieira, a lovit cu piciorul un suporter al echipei Everton, după ce a fost provocat de acesta pe Goodison Park.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed