Adrian Porumboiu s-a dezlănţuit. Fostul arbitru a intervenit în scandalul momentului. Totul a pornit de la declarațiile făcute de Mircea Lucescu.
Antrenorul a vorbit despre titlurile câștigate de Unirea Urziceni (2009) și Oțelul (2011), spunând că au fost făcute aranjamente pentru ca cele două echipe să fie campioane.
Adrian Porumboiu s-a dezlănţuit după declarațiile lui Mircea Lucescu
Mircea Lucescu a decis să vorbească despre jocurile de culise făcute în fotbalul românesc, atunci când Unirea Urziceni (2009) și Oțelul (2011) au luat titlul.
Echipa patronată de Adrian Porumboiu, FC Vaslui, a fost implicată în lupta pentru titlu în sezonul 2010-2011. A terminat însă pe locul 3. Pe doi a fost Poli Timișoara.
„Punctul meu de vedere e foarte clar: Lucescu a avut dreptate. Din păcate, el a zis doar două campioane. Eu nu o să vorbesc de titlul câștigat de Unirea Urziceni, ci o să mă refer la cel luat de Oțelul. Lumea va spune că sunt părtinitor, că țin partea fostei echipe, dar atunci titlul s-ar fi decis între FC Vaslui și Poli Timișoara. Erau cele mai bune echipe. Dar nu a fost să fie…
Dacă e atacat Lucescu, trebuia să mă atace și pe mine și trebuia ca atunci să-mi răspundă punctual după o partidă care a fost cu cântec.
Rog lumea să revadă trei meciuri, din multe care au fost. Am spus de multe ori, dar o să mai spun o dată. A fost un Astra – FC Vaslui, jucat la Ploiești. «Central» a fost Istvan Kovacs, acum ajuns mare arbitru. Dacă vă uitați la faze, vedeți cum fundașul lor, Lucian Goian, la 1-0 face un placaj de roșu evident la Mike Temwanjera, deja având un cartonaș galben, dar nu e eliminat. Iar după câteva minute e dat afară Mike. Am fost egalați în minutul 90+5, dar s-a tras de ei. Nici la județ nu vezi așa ceva.
Arbitrul a tras cât a putut, în cea mai ordinară prestație pe care putea s-o aibă un«central» din prima ligă! Apoi a fost răsplătit de cei care erau la Federație, nu neapărat de Mircea Sandu, cu o susținere la nivel internațional. Și a ajuns la un asemenea nivel în condiții nu tocmai corecte pentru un arbitru.
Mă duc mai departe. Să vedem și meciul Oțelul – Craiova, 2-0. Au fost două goluri din ofsaiduri kilometrice pe care Orbuleț nu că nu le-a văzut, ci nu a vrut să le vadă”, a spus Adrian Porumboiu pentru GSP.ro.
„Au fost toate forțele puse în mișcare”
„Noi trebuia să batem Timișoara, dar am făcut egal. La acel meci, Alexandru Deaconu, mare arbitru și acum mare observator UEFA, nu a dat un penalty clar la Sânmărtean. Faza a continuat, iar Goga a marcat pe contraatac.
S-a terminat 1-1. Ne-au curățat pe amândouă, că asta era tema. «Curățați-le pe amândouă! Cum? Să facă egal». (…) Eu știu ce s-a întâmplat. Au fost toate forțele puse în mișcare. Eu spun asta de mult timp. Să mă dea lumea în judecată și mergem să ne duelăm în instanță!.
Pentru mine, lucrurile sunt clare. Cine vrea să susțină altfel nu are decât. Arbitrii au făcut tot ce au putut ca să fie defavorizate FC Vaslui și Poli Timișoara, două echipe care erau îndreptățite să câștige titlul, după loturi și după joc.”, a mai spus omul de afaceri.