Echipajul format din Simone Tempestini și Sergiu Itu, a încheiat pe locul 6 la Rally di Roma Capitale. Astfel au urcat pe poziția a doua la general cu doar două etape rămase din acest sezon al Campionatului European de Raliuri FIA ERC.
„A fost un raliu bun, de care ne-am bucurat, însă sâmbătă a fost mult mai bine decât duminică. A fost și foarte cald, au fost peste 70 de grade în mașina de concurs. Nu m-am mai confruntat cu asta în acest sezon. Suntem bucuroși că am ajuns la final și că am urcat pe 2. Ne continuăm visul”, a spus Tempestini potrivit fras.ro.
În urma acestui rezultat, pilotul clujean l-a depășit în clasamentul general al sezonului 2022 pe Nil Solans. Spaniolul a fost absent în weekend.
Efren Llarena, pe primul loc în clasamentul general
Tempestini a adunat 79 de puncte și este depășit de Efren Llarena, care a încheiat pe 4 la Roma. Acesta are 137 de puncte și cel mai probabil va deveni, în premieră, campion european de raliuri.
După Llarena (137), Tempestini (79) și Solans (70), pe 4 se află Pardo, cu 69 de puncte, urmat de Alberto Battistolli (57) și Simone Campedelli (56).
Următoarea etapă din competiția europeană, penultima, va avea loc în perioada 27-28 august, la Barum, în Cehia.