Unde a fost surprins Nicolae Dică înainte de a-i da un răspuns lui Gigi Becali

Toată lumea se aștepta ca Nicolae Dică să meargă să discute cu Gigi Becali, fiind antrenorul dorit de omul de afaceri după plecarea lui Toni Petrea, dar a fost surprins în altă parte.

Se pare că Dică îi va da un răspuns lui Becali în această seară, dar până atunci, fostul secund al naționalei a fost prezent în tribune la meciul Chindia – Hermannstadt, de la Ploiești, încheiat 1-1. Acesta a stat lângă Dani Coman și Adrian Neaga.

În cazul în care Dică va accepta să o antreneze pe FCSB, acesta va fi al doilea mandat la echipa lui Becali. A mai antrenat-o în perioada iulie 2017 – august 2018, atunci calificând echipa în grupele Europa League.

”Dică e o variantă, că și așa, e un om cuminte. Cu el poți lucra toată viața, chiar și cu Toni Petrea, oameni cuminți. Cu Dică pot lucra oricând, dar să vedem acum.

Mirel se alintă, ce conflicte să am eu cu finul meu, m-am întâlnit cu el, l-am luat în brațe. Are iubire de sine, un narcisism, dacă greșește ceva, vrea să dea vina pe altcineva, ce vină aveam eu că nu a avut el rezultate? Ce conflict să am cu el. Nu am eu, am spus, mă credeam orgolios că nu a avut rezultate, dar s-a demonstrat, are demnitate. Nu îl vedeam la început așa. Cu el nu am cum să mă cert, m-am certat cu Hagi când eram nebun, dar nu mai pot să mă cert acum cu finii mei, nașii mei. Să zică Gică ce vrea el, păi mă mai interesează pe mine să mă supăr pe el?”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Ora Exactă în Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed