Dezvăluiri incredibile despre Patrick Mouratoglou. Un antrenor roman dă cărțile pe față. Ionuț Chirilă a vorbit despre cazul de dopaj al Simonei Halep, dar și despre afacerea de milioane de euro a antrenorului francez.
Simona Halep a fost suspendată 4 ani pentru dopaj cu roxadustat. Românca a mers la TAS și a obținut micșorarea la 9 luni a pedepsei.
Dezvăluiri incredibile despre Patrick Mouratoglou
Ionuț Chirilă a făcut dezvăluiri despre afacerea de milioane pe care o are Patrick Mouratoglou, academia de tenis care îi poartă numele. Aici vin elevi de toate vârstele.
Fiica lui Ionuț Chirilă s-a pregătit și ea o perioadă la școala francezului. Antrenorul spune că Mouratoglou a investit sume fabuloase, iar condițiile sunt dintre cele mai bune.
„Un mare manager, un profesionist desăvârșit. Cred că este cea mai tare academie din lume, după Bollettieri. (n.r. – Mouratoglou) El a fost asociat cu alt tip. Fiica mea era înainte ca el să vină, după care a cumpărat totul. Acolo sunt investiții de sute de milioane de euro. Aici vorbește business-ul. Dacă ține acest nivel, înseamnă că este foarte bun”, a declarat Ionuț Chirilă, pentru Orange Sport.
Antrenorul a vorbit și despre cazul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep. Fostul lider mondial a colaborat cu Mouratoglou câteva luni, aprilie – octombrie 2022.
„Nu știu ce a fost acolo, dar eu cred că este o greșeală de echipă acolo. Un om, la nivelul lui, nu poate să riște chestia asta. Eu îl consider un mare manager”, a mai spus fostul antrenor de la Academica Clinceni.